Cand ajungi sa-ti fii tu insuti o povoara.

Cand ajungi sa-ti fii tu insuti o povara
Cand puteri de ne-nteles te-apasa greu
Cand pe crengi sunt numai flori de primavara
Iar din din tine frunze moarte cad mereu...
Cand spre tainicele zari ce se destrama
Ratacesti ca un pescar de amagiri
Ca-ntr-un joc, legandu-ti ochii cu naframa
Tu alergi sa prinzi naluca unui vis.
Dar opreste-te prientene, ia seama
Pasii tai se-ndreapta-n graba spre abis!
In zadar astepti naluca fericirii
In zadar apuci cu pumnii amandoi
Vei plati din nou tribut dezamagirii
Obosit, cu ochii plansi, cu pumnii goi.

piesa.